Ganduri Colorate

O frumusețe de ghinion !

2009-05-12T00:09:00.000-07:00

Mereu am crezut despre mine că sunt o persoană ghinionistă și nu puține au fost ocaziile când doamne-doamne a ținut morțiș să-mi demostreze asta. Într-un final am ajuns să cred că este vorba despre autosugestie și am renunțat la idee. Până de curând...
Se făcea că duminica trecută i se făcu chef prietenului meu să se plimbe...cu mașina. Mă decid să-l însoțesc pur și simplu pentru că îmi era prea lene să mă duc acasă și să mă apuc de făcut bagaje(urma să plecăm la București). Ajungem la capătul bulevardului Unirii și oprim la semafor. Zi repede, fac stânga sau dreapta? mă întreabă Marius fără suflare. Îi spun să facă stânga, adică spre gară. Zis și făcut. Până să ajungem la gara, îmi vine altă idee și îi zic în gluma: Hai să plecam la București acum! Marius se face că mă ia în serios și virează la dreapta, urmând drumul spre Capitală. Încep să râd și îi zic să întoarcă. El e de acord, numai că vrea ca eu să-i indic drumul. Mdaaa... nimic mai ușor, îmi zic în sine, însă nimic mai neadevărat, pentru ca îi spun să meargă pe o strada pe care în viața mea n-am mai văzut-o. Se amuză pe seama mea fără să știe ce urma să i se întâmple...:))
Mergea Marius al meu fără centrură, cu muzica dată tare, pufăind dintr-o țigare și fără niciun stress, când vede un Garcea la orizont. Se schimbă la față și dă repede să-și tragă centura. Prea târziu pentru că nenea Garcea îi face semn să tragă pe dreapta și-i dă o veste minunata: amendă 60 ron și 2 puncte penalizarea pentru depășirea vitezei regulamentare de 50 km/h în localitate. Și de-aici au urmat numai înjurături, fum și flăcări.
Eu bineințeles că m-am simțit foarte prost pentru că l-am condus exact în gura lupului. Mai mult ca sigur, dacă nu mă decideam eu să-l însoțesc în plimbarea de după-amiază,el nu ar mai fi ajuns pe aceasta stradă, deci nu ar mai fi existat amenda. Și uite așa, norocul de 2 ani a lui Marius( de cand are carnet nu și-a luat nicio amendă și asta nu pentru că ar conduce regulamentar ci pentru ca a mâncat ... când era mic) a fost umbrit de ghinionul meu ( care nu am mâncat ... când eram mică :)))
Deci...am sau n-am ghinion? :>

Meeeeeeaaaaauuu

2009-04-20T06:20:00.000-07:00

După cum probabil v-aţi dat seama, iubesc pisicile. Îmi sunt dragi şi căţeii, însă având acasă o pisică şi văzând zi de zi de ce tâmpenii este în stare, îmi e imposibil să nu le iubesc mai mult. Şi vorba aceea " Căţeii sunt căţei, păsările sunt păsări, pisoii sunt zei." :>(ÎNVĂŢAT FELIN, ANTIC) Chiar visez, ca atunci când voi deveni eu mare jurnalist sau PR-ist :)) să construiesc un adăpost pentru câinii şi pisicile de pe stradă din simplul motiv că nu suport să îi văd atât de neîngrijiţi, speriaţi de tot ce se mişcă, morţi de foame şi aşa mai departe. Dar până atunci mai e muuuuult şi deocamdată mă mulţumesc să am grijă de ghemotocul meu de blană cu ochi albaştri de acasă.
Don`şoara pisică are blana maronie şi coada foarte stufoasă. Este o birmaneză răsfăţată căreia îi place să contempleze vidul într-un loc însorit, fără să fie deranjată, îşi petrece majoritatea timpului dormind şi jucându-se, deranjând toate covoarele din casă în goana ei, alergând după albine, musculiţe şi alte înaripate care mai intră în balconul meu. De admirat este faptul că este un bun paznic al casei: aude înaintea oricui dacă se pregăteşte cineva să sune la uşă sau să o descuie şi prinde şi lilieci, doi până acum. În fiecare an câte unul. Anul acesta sper să nu mai fie nevoie să o facă pe paznicul pentru că este destul de înfricoşător sa-ţi vezi pisica zburând după un liliac prin casă sau să te trezeşti din somn pentru că ceva s-a lovit cu putere în uşa dormitorului.
Ehh...de curând draga mea pisică a fost terorizată. De cine? Nunu...nu de mine, ci de interfon. Acum vreo 2 săptămâni stimabilului domn` şef de scară i-a venit brilianta idee de a pune interfon la bloc. Problema este că atunci când sună cineva la apartamentul nostru pisica uită şi de mâncare şi de somn şi de joacă şi de zgâriat canapeaua. Ciuleşte urechile, gogonează ochii şi caută cel mai apropiat "subpat" posibil şi acolo stă până când pericolul a trecut. Şi de parcă asta nu i-ar fi fost de ajuns, acum mai are o problemă pe cap. Ieri a primit mama în dar un Air-Wick care pufăie la fiecare 9 minute un spray cu miros de levănţică, iar pisicile în general nu suportă mirosurile tari precum cele de ojă, acetonă, spirt, portocală şi aşa mai departe. Se pare că nici mirosul de levănţică nu e pe placul pisicii mele deoarece atunci cănd dispozitivul respectiv pufăie se uită la el de parcă ar fi un skonx care tocmai şi-a făcut treaba...
Şi uite aşa îşi petrece timpul o pisică stresată şi răsfăţată, un ghemotoc de blana dispus întotdeauna să primească mâncare, dragoste şi atenţie.

Stinge lumina !

2009-03-31T05:42:00.000-07:00

Cică duminică, 29 martie ar fi fost fost ora Pământului. Habar nu aveam. Auzisem eu ceva pe Utv cu stinsul lumina dar nu fusesem atentă la dată. Am aflat apoi pe propria piele...
Duminică seara treceam cu mașina pe lângă platoul Dacia în jurul orei 20, când am văzut o mulțime de oameni. Foarte curioasă, bineînțeles, m-am dat jos să văd ce se petrece, sperând că o să găsesc acolo pe cineva care vinde ceva bun de mâncare. Pe măsură ce mă apropiam se auzea din ce în ce mai tare un fel de zdrăngăneală. M-am băgat și eu printre mulțimea ce stătea aranjată în cerc să văd ce se petrce și am observat în centru un grup de tineri care băteau niște tobe și o tanti care dădea indicații celor prezenți. Tinerii care zdrăngăneau erau inconjurați de niște lumânări foarte înalte. Ulterior au primit si cei prezenți lumânări și au fost sfătuiți să meargă cu ele aprinse în cerc și să înceapă numărătoarea inversă. Părea atât de sinistru tot ce se întâmpla, încât am avut tendința la un moment dat să fug mâncând pămăntul, până când am vazut niște tipi cu tricouri galbene imprimate astfel: Stinge lumina/ Aprinde conștiința! Abia atunci mi-am dat seama ce se petrece de fapt. Nu era vorba nici despre invocarea spiritelor, nici despre vreun ritual satanic, era doar ora Pământului în lupta împotriva încâlzirii globale :-j .
Mi s-a părut drăguță inițiativa de pe platoul Dacia, dar fără niciun rezultat. Degeaba s-au învârtit ăia în cerc să amețească, dacă luminile de pe stradă erau aprinse și în casele oamenilor să nu mai vorbim. Ce să mai zici că autoritățile habar nu aveau despre ce era vorba și veniseră să stabilească liniștea. O zi atât de importantă pentru binele omenirii și atât de puțin mediatizată. Ar fi trebuit să se fi realizat o campanie de informare sănătoasă pentru că sunt convinsă că mulți oameni( dintre cei care au aflat de ora Pământului) habar nu aveau scopul pentru care sunt sfătuiți să stingă lumina. Da` ce să-i faci...așa e în România...se bagă bani la greu pentru campaniile electorale care oricum au mereu același rezultat: o Românie mizerabilă, iar lucrurile cu adevărat importante sunt trecute cu vederea..trist.

Stresul ne mănâncă energia

2009-03-28T07:20:00.000-07:00

Am rămas extrem de surprinsă când, la seminarul de Introducere în Comunicarea Interpersonală am fost puşi să ne descriem colegul de bancă, iar Oana a spus despre mine că sunt cea mai calmă persoană pe care o ştie, iar colegii de grupă au aprobat. Cine? Eu? Calmă? :)) Au adăugat că nu m-au văzut niciodată nervoasă şi nici nu m-ar imagina aşa.

Dar vaaaai, cât de puţină dreptate au. Le-am povestit şi mamei şi lui Marius şi au început să râdă. Vă daţi seama din reacţia persoanelor care mă cunosc cel mai bine că lucrurile stau cu totul altfel. Adevărul este că mă enervez foarte repede, în special atunci când cineva repetă o greşeală, când cineva mă minte în faţă fără niciun fel mustrare de conştiinţă, când sunt nedreptăţită şi chiar şi când nu pot sa adorm noaptea şi mă gândesc la următoarea zi în care trebuie să mă trezesc foarte dimineaţă.

N-am stat niciodată să calculez, dar cred că mă enervez de vreo câteva ori bune pe zi din lucruri simple, nesemnificative, a căror rezolvare e chiar lânga mine. E prima oară când reflectez la acest lucru şi îmi dau seama că viaţa te mai loveşte ea din când în când, dar de fiecare dată te ajută şi să-ţi dregi rana. Am învăţat recent, că până şi acele lucruri care mi se par absolut imposibile au o rezolvare. Totul se întâmplă cu un rost şi să te enervezi nu ajută şi nu duce la absolut nimic bun. A te enerva echivalează cu a-ţi pierde timpul, timp pe care ai putea să-l foloseşti într-un mod constructiv. De asemenea, a te enerva sau a te stresa este o pierdere de energie. Stresul este obositor şi dacă nu v-aţi convins din spusele mele, încercaţi pe propria piele: enervaţi-vă inutil şi vedeţi rezultatele. :))

După toată această "pledoarie" am ajuns la 2 concluzii:

1. E na mă...că e bun şi blogul ăsta la ceva :))

2. O să fiu şi în restul timpului, persoana pe care o văd colegii mei zi de zi la facultate.

Vine vara, bine-mi pare...

2009-03-21T00:44:00.000-07:00

De curând am fost la un târg de îmbrăcăminte, unde, dintr-un gest copilăresc a lui Marius, mi-am gasit rochia perfectă pentru o zi insuportabilă de vară şi când zic insuportabilă, mă refer la temperaturile exagerat de ridicate. Şi vreau să spun, că rochia asta m-a dat peste cap...am început sa-mi probez toate hainele de vară, costumul de baie, care nu mă aşteptam să mă mai încapă, având în vedere noul meu stil de a mânca, sandalele, pantofii şi mult iubiţii mei balerini. Şi uite aşa m-a apucat un doooor de zilele de vară în care duceam viaţa pe care o duce pisica mea de vreo 3 ani de zile si anume: sooomn, mâncaree, lenevealăă. Tânjesc atât de mult după zilele de vară, mai ales că acum e frigu` naibii prin Bucureşti şi mai am şi un orar idiot ce implică trezirea de la ora 6 în 3 din cele 5 zile de facultate. Pardon, 4 zile, pentru că una e liberă :D
Şi mi-e dor de zilele alea în care ne prăjeam pe la vreo piscină, ne jucam tenis, ne strângeam pe la vreunul p-acasă şi ne jucam baba-oarba sau făceam clatite sau gogoşi. Dar cel mai dor mi-e de ea...de mare, de chiţ-chiţul pe care l-am lăsat la Năvodari şi de shaorma aia cu mult sos de usturoi, sos pe care îl ador si pe care mama îl detestă pentru că i se pare ei că a doua zi după ce mănânc, miros a bautură :))
Şi sincer cred că cel mai dor mi-e să n-am nicio grijă, niciun deadline şi să nu fiu inconjurată de persoane pe care nu le agreez. Şi sincer cred că îmi mai este dor şi de puţin soare...
Tot ce sper e ca vara asta să mi-o petrec pe la munte si pe la mare şi nu să fac drumuri Buzău-Bucureşti, dând restanţe. Cred că m-aş lăsa de facultate dacă ar trebui să învăţ şi vara.
Mi-e somn şi patul îmi face cu ochiul...(:|

3 "scoancse"

2009-03-19T10:28:00.000-07:00

Simona, Anca şi eu. Ne-am cunoscut când examenul de capacitate ne bătea la uşa, iar noi nu eram acasă...eram în crâng, la plimbarea de seară. Ne cunoşteam din vedere de pe holurile şcolii în care studiaserăm împreuna opt ani de zile.
Au trecut de atunci aproximativ 5 ani, iar în tot acest timp am avut grijă una de alta precum surorile, ne-am bucurat una pentru cealaltă şi ne-am întristat atunci când una dintre noi a avut probleme, ne-am distrat împreună şi am împărtaşit până şi cele mai ascunse secrete pe care nu credeam că le vom spune nici măcar la spovedanie.
Pff...am atâtea amintiri cu ele, încât aş putea să scriu o carte. Numai dacă aş povesti nopţile albe petrecute împreună când una dintre noi rămânea singură acasă, aş scrie câteva capitole. Însă dacă ar fi să scriu despre ultimile şase luni, aş termina în câteva rânduri. De ce? Asta aş vrea să ştiu şi eu. Păi plecarea noastră la facultate, la Bucureşti a constituit unul dintre cele mai serioase motive. Facultatea, învăţatul, stresul, ditamai Bucureştiul ,prietenii, iubirile, vacanţele prea scurte, sesiunile prea lungi, opiniile diferite, interesele diferite, maturizarea, banii, timpul liber prea puţin, oboseala, obligaţiile. Cred că astea sunt impedimentele care ne-au făcut să ne petrecem din ce în ce mai puţin timp împreună.
Din când în când mă mai uit la Sex and the city sau la "serialul ăla idiot de pe jetix, cu sirene" şi mă apucă un doooooooor îngrozitoooooooor şi mă intreb oare când o să mai fim şi noi aşa :( Never? Soon? Who knows? Abia aştept să o mai aud pe atotştiutoarea Anca dându-mi explicaţie la orice lucru pe care nu îl ştiu sau să mai gust din sosul de usturoi pe care Simona îl făcea atât de buuuun şi să-i spun că am upgradat reţeta :D Aş vrea să mai creştem împreună, să mai mâncăm şi să mai dormim 3 intr-un pat (sau 2 în pat şi una sub pat :D sau toate intr-un cort) , să mai facem mişto de necazurile vieţii, să mai alergăm prin ploaie, să mai aberăm ore întregi.
Concluzia: Bucureştiul e naşpa! Bucureştiul imi provoacă din ce mai multe probleme...

Cum stă treaba cu blogul...

2009-03-15T19:10:00.000-07:00

Omul, prin natura lui este curios si de aceea ar dori să încerce tot ce este nou. În opinia mea, asta se întampla şi cu blogurile. Dacă la început, prin anii 2003-2004 majoritatea adolescenţilor erau fascinaţi de chat-ul pe mirc, mai târziu au descoperit messenger-ul şi a fost dragoste la prima vedere. Apoi, a urmat epoca hi5-ului care a creat o noua revoluţie in rândul adolscenţilor. Chiar şi cei care nu aveau calculatoare acasă...aveau conturi pe hi5 că doar era la moda şi nu erai vazut/ă prea bine dacă cineva îţi cerea adresa de hi5 şi îi spuneai că nu ai aşa ceva. Ehhh...şi iată că am evoluat atât de mult încat, în anul 2009 tot mai multe persoane aderă la ideea de blog,o pagină pe internet unde poţi abera în voie. Lumea a evoluat şi noi trebuie să ţinem pasul cu ea, nu? sau Hai să fiu in pas cu moda şi să-mi fac blog!
Dacă e să mă întrebi pe mine, blogul este o prostie in majoritatea cazurilor. Pentru ce îţi trebuie sa aberezi pe blog tot ce ai facut într-o zi anume? Gândurile si preocupările cuiva ar trebui să fie ceva personal la care au acces doar anumite persoane, nu oricine vrea. Dacă în trecut persoanele se simţeau ofensate când cineva străin sau apropiat le citea jurnalul în care scriau periodic, astăzi aceleaşi persoane nu mai simt ca le-a fost invadată intimitatea când cineva le citeşte blogul.
În fine...eu prefer să vorbesc cu prietenii mei, cu părinţii, cu persoanele apropiate mie despre lucrurile care mă preocupă, dar dintr-un motiv foarte important va trebui să fac asta si pe blog de acum încolo. Cine ştie...poate in lunile astea in care voi posta periodic, o să înceapă chiar să-mi placă ideea. Who knows :-??